Ești o ființă minunată în felul tău, profită de asta !

5 July 2016
by

Încă din momentul în care deschidem ochii pentru întâia oară, devenim întemniţaţi într-un zid, care începe să se construiască în jurul nostru. Ne acaparează clădind cărămidă pe cărămidă pe dorinţe, vise, constrângeri, temeri, durere şi frustrări. Devenim, ”Ana lui Manole” în propria noastră viaţă. Ni se impune religia, cultura, educaţia, viitorul. Cu cât înaintăm în viaţă, acesta devine şi mai înalt şi mai strâmt. Trăim după normele societăţii. Ne limităm gândirea la, ”ce crede lumea” uitând de fapt că însăşi societatea e un organism în continuă metamorfozare. Ea nu are mereu dreptate psihologia gloatei nu reprezintă mereu adevărul. Şi atunci, care e acela? Eterna cale spre fericire. Suntem cetăţeni, copii, părinţi, profesori şi avem responsabilităţi unii faţă de alţii. Luptăm să dărâmăm zidul, unii încearcă să ne ajute, alţii vor doar să ne constrângă gândirea. Şi la un moment dat obosim să mai încercăm. Şi începem să ne creăm singuri propriile noastre limitări, ”Eu nu pot face asta!”, ”E mai bun ca mine.”. Sperăm că întunericul cuştii va reprezenta spaţiul nostru protector. Laşilor! Fluturi fără aripi închişi într-un cocon de aur. Ne lăsăm înfrânţi de lumea exterioară şi în loc să păşim cu capul drept înainte, învingând fiecare săgeată ce încearcă să ne străpungă sufletul, alegem să-i ajutăm să ne doboare. Devenim proprii noştrii duşmani. Călcăm pe cărbuni încinşi. Preferăm să stăm cu aripile răsucite în loc să zburăm peste atitudinea societăţii moderne.

img_3460_xsw2sPoate uneori ar trebui să schimbăm oceanul şi să privim viaţa cu ochii copilului inocent. Atunci totul era uşor şi frumos. Sau poate acea inocenţă, însoţită de credulitatea dată de lipsa de experienţă nu se potriveşte lumii perfide a aparenţelor, în care esteticul e dat de aparenţa fizică, spiritul fiind doar o proiecţie imaginară, un vis murdărit de norme ale gândirii.

Evoluţia umană este asemănătoare cu cea a unui pom. Începi de la stadiul de sămânţă, în a cărei coajă stă ascunsă viaţa în cea mai pură formă a ei, cea supremă, contaminată odată cu momentul intrării în sol. Societatea. Apoi ne dezvoltăm în raport cu ea fiind ghidaţi de normele acesteia. Educaţia. Ne creştem rădăcinile care să ne adâncească şi mai mult în mrejele ei. Copilării. Suntem uşor de manipulat. Apoi scoatem uşor capul, şi vedem albastrul cerului. El reprezintă fericirea, dorinţa de absolut şi practic dorinţa de redobândire a conştiinţei iniţiale în care eşti pur. Şi aici începe înălţarea şi căutăm metode de rezonare cu fericirea primitivă, iniţială. Începe procesul de căutare. Apar impedimente care te fac să te usuci, factori externi. Te aflli într-o competiţie cu tine şi cu ceilalţi. Ai grijă totuşi cât te înalţi ca să rămâi cu picioarele pe pământ.

Aşa începe căutarea fericirii. Fiecare o caută în diferite unghiuri ale vieţii prin diferite moravuri, acţiuni. În prieteni, în carieră, în iubire. Dar dacă cineva e fericit prin iubire, o relaţie perfectă te va face fericit şi pe tine în adevăratul sens al cuvântului. Atunci care e fericirea ce i se potriveşte fiecăruia şi unde e ascunsă adevărata cheie spre fericire? Pentru tine unde e?

Previous Story

Mintea îți poate fi prieten sau cel mai de temut dușman

Next Story

Ce impact puternic are internetul asupra societății și a oamenilor

Latest from Creații

Dacă tu ai dispărea

Dacă tu ai dispărea, Însuși cerul ar să plângă, Te-oi cânta pân te-oi zărea, Eu, te-aș reclădi în stâncă. Am să chem îngeri de

A fost odata ca niciodata

Pic pic pic, se auzâ apa murmurând lovind pietrele reci de pe marginea lacului. Se străpungea printre degetele mele firave creând râuri, mai mici,
Go toTop

Don't Miss